Începând de săptămâna trecută Spitalul Orăşenesc „Dr. Valer Russu” din Luduş are o nouă conducere. Astfel, Biriş Emil Cosmin a fost numit în funcţia de director printr-un Ordin al Ministrului Sănătăţii, punând astfel capăt interimatului asigurat de către dr. Olteanu Hadrian. Este pentru prima dată când în fruntea medicilor luduşeni se află un om care nu provine din mediul sanitar, fiind economist de profesie. Primarul Florin Urcan a luat act de această numire, asigurându-l pe noul director de tot sprijinul administraţiei publice luduşene.
Cine este Biriş Emil Cosmin?
Acesta este economist de profesie, a lucrat în mediu privat, a urmat Cursul de formare în Management Spitalicesc în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar Bucureşti, este membru titular al Asociaţiei Naţinonale a Evaluatorilor din România, deţine şi un masterat în Management Financiar Contabil la Universitatea Petru Maior Tîrgu-Mureş. Totodată, noul director este şi consilier local din partea PD-L Luduş.
Noul director a ţinut să precizeze că “mă simt onorat de propunerea ce mi s-a făcut şi îi asigur pe toţi luduşenii, în primul rând, că îmi voi da toată silinţa pentru a aduce un strop de bunăstare şi în acest sector deosebit de imporatnt pentru noi toţi – sănătatea. În primul rând am început să fac o radiografie completă a tot ceea ce înseamnă sistemul medical luduşean, pentru a avea o viziune exactă a tuturor problemelor cu care ne confruntăm”.
Referitor la această numire, primarul Florin Urcan a ţinut să precizeze că “am decis să susţinem un economist în funcţia de director al spitalului din Luduş, deoarece considerăm că în această perioadă este nevoie de un specialist în economie, care vine cu o nouă viziune managerială şi o strategie capabilă să gestioneze cu succes problemele din mediul sanitar luduşean. Totodată, am dorit ca să lăsăm medicii să stea la căpătâiul celor suferinzi, tratându-le cât mai bine durerile şi să îşi facă datoria cu multă dăruire şi pasiune, iar de problemele administrative şi financiare să se preocupe specialiştii în domeniu”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Biroul de Presă al Primăriei Luduş.
Totodată, primarul Florin Urcan a ţinut să îl asigure de tot spijinul întregii administraţii locale, susţinând că „doresc să afirm încă odată, preocuparea noastră ca şi administraţie publică locală pentru mediul sanitar luduşean, asigurându-l pe noul director de toată susţinerea noastră, sperând ca prin efortul comun să asigurăm buna funcţionare şi desfăşurare a actului medical din oraşul Luduş”.

1 comentarii:
Buna Ziua,
Am obesrvat ca reprezentati o publicatie din Orasul Ludus. Nu am gasit pe site date de contact, astfel imi permit sa postez un comentariu la un articol publicat aici, la care sper ca imi veti acorda onoarea sa raspundeti.. Sunt din Bucuresti, si caut o persoana care locuieste/a locuit in Ludus, si sper ca poate cu ajutorul vostru o sa pot afla cateva informatii.
Stiu doar ca ar trebui, daca mai traieste, sa aiba in jur de 60-70-80 de ani, numele de familie e DAN,a lucrat in restaurant/terasa/hotel, iar din a doua casatorie are o fata..
Nu am nicio intentie ' criminala', doar as vrea sa aflu cate ceva despre el, interesul fiind unul personal, si sper ca prin publicatia Dumneavoastra ati putea sa ma ajutati.
Daca aveti o alta idee cum as putea sa dau de el/fiica lui in afara de acest forum, va raman indatorat..
Multumesc
Claudiu
Trimiteţi un comentariu