Omul, această ultimă enigmă a evoluţiei, vine de undeva, tinzând spre ceva, pentru a dispare altundeva, lăsând în urmă un nume pradă pulberii veacurilor. Statuie a propriei sale desăvârşiri, plină de cusururi şi păcate, el o poartă cu sine pe drumul care-l duce tot mai sus. Iar acest drum nu are sfârşit. Sau poate are...
Neputincios cum era la început, s-a îmbrăcat în straiele luminii şi a cules din ţarina vremurilor duse înţelepciunea de a persevera. El este cel care insistă şi caută, revine şi repetă, obstinat şi plin de speranţă, deşi labirintul cărărilor sale i-a rămas neînţeles.
A cules piatra şi a făcut-o unealtă; a îmbrăcat gândul în cuvânt şi cuvântului i-a dat putere şi prin aceasta a devenit capabil să se opună relativului şi efemerului, pentru a-şi salva condiţia şi înfrunta destinul.
Aşadar, distanţarea de relativ şi aspiraţia spre absolut au marcat trecerea de la natură la cultură, de la animalitate la umanitate. Cum se va fi petrecut concret acest salt, fără asemănare în istoria universului material, rămâne în multe privinţe încă de elucidat ştiinţific. Principal este însă de necontestat faptul că, numai atunci când şi-a ridicat ochii spre cer, omul în devenire şi-a dobândit conştiinţa de sine şi, odată cu aceasta, a început drama lui existenţială – năzuirea permanentă spre un orizont superior de realizare a condiţiei lui umane. Astfel, acest orizont superior de aspiraţii a devenit suma întrebărilor şi a răspunsurilor, a creaţiilor materiale şi spirituale ale întregii omeniri.
Informaţia a fost şi este o necesitate vitală a omului, iar nevoia de a se informa este una dintre caracteristicile distinctive ale speciei umane. Această preocupare a existat întotdeauna, dar odată cu evoluţia tehnicii, s-au înregistrat progrese remarcabile în ceea ce priveşte accesul (cantitate, viteza de obţinere, varietate) la informaţie. Omul modern este creator şi receptor de informaţie, astfel, reuşind să ţină în permanenţă legătura cu lumea exterioară şi să-şi coordoneze acţiunile, în mod optim, cu evenimentele exterioare lui.
Multitudinea canalelor de difuzare şi receptare a informaţiei a căpătat, în timp, noi dimensiuni. Cartea, presa scrisă şi, mai târziu, apariţia presei electronice au făcut ca nevoia de informaţie a omului să crească în permanenţă. Trecerea de la presa scrisă la cea radiofonică şi, ulterior la televiziune a mărit gradul de interes pentru informaţie, dar în acelaşi timp s-au mărit şi cantitatea, calitatea şi viteza de transmitere a informaţiei. În epoca modernă, viteza de transmitere şi accesul la informaţii au căpătat noi valenţe, prin perfecţionarea mijloacelor existente, dar şi prin apariţia altora. Computerizarea şi folosirea acesteia într-un sistem complex de transmitere a informaţiei au eliminat “barierele de spaţiu şi timp”.
Presa instituie, în general, un mod de cunoaştere specific. Ponderea ei în viaţa omului modern este în creştere, dat fiind faptul că majoritatea indivizilor se informează azi din ziare, de la radio şi de la televiziune. Trebuie menţionat faptul că informaţia jurnalistică nu se rezumă numai la corpusul ştirilor, al cunoştinţelor cu caracter de noutate cuprinse în textele şi imaginile publicate, ci se constituie din totalitatea semnelor şi semnificaţiilor comunicate, inclusiv prin subtextul scriiturii, prin fotografii, arhitectura publicaţiilor, intonaţia semnelor şi a cuvintelor.
În exercitarea funcţiilor ei, presa propagă valori – bunuri şi valori – idealuri, valori constituite şi valori în devenire, valori materiale şi umane, fundamentale şi derivate, le accentuează sau le diminuează preţuirea prin impresionarea raţiunii şi convingerea sensibilităţii umane.
Jurnalistica reflectă lumea aşa cum este ea, fiind ea însăşi o valoare complexă de tip informaţional, comentativ şi recreativ. Ziaristica are ca spaţiu de investigaţie cotidianul, actualitatea. La rândul său, ziaristul cercetează realitatea cu mijloace mai puţin metodice decât ale omului de ştiinţă, dar mai exacte decât ale creatorului de artă. El se dovedeşte a fi un investigator al actualităţii, un anchetator al faptului social proaspăt produs, uneori surprins chiar în devenirea lui. Observaţia jurnalistului asupra socialului se sprijină pe teorii economice, sociologice, psihologice, politologice, asociate cu propria sa experienţă de viaţă, cu darul intuiţiei cărora li se adaugă, nu de puţine ori, şi o interpretare a faptului respectiv. Pentru el, evenimentul e selectat numai dacă are valoare de interes public: o informaţie se prezintă ca o judecată de existenţă – este povestirea sau explicarea unui eveniment. Forţa de convingere a cuvântului ziaristic rezidă atât în argumentare, în logica faptelor invocate pentru susţinerea ideilor, cât şi în emoţia pe care intenţionat o stârnesc, prin substanţa dramatică, emoţională a faptului selectat şi prin limbajul afectiv care colorează expunerea.
Prin faptul că a pătruns în toate domeniile preocupărilor umane, presa a devenit unul din principalele mijloace care angrenează individul în universul informaţional ca şi în cel valoric, o modalitate specifică de cunoaştere a realităţii imediate.
Ziarul se constituie astfel într-un mijloc de favorizare a integrării sociale, într-un modelator de conştiinţe, un formator cultural şi moral, dar şi într-o “armă teribilă”, pentru că el (de altfel mass-media în totalitatea lor) este capabil să furnizeze necesarul de informaţii, să trezească interesul, să amplifice orizontul de integrare a omului în societatea în care trăieşte, să-i dezvolte gradul de instruire, să-i dezvolte cultura profesională şi pe cea generală, să-i schimbe capacitatea de percepţie şi receptare a realităţii, dar dispune de resurse, de asemenea, de a-l manipula pe receptor, de a-l plasa într-un spaţiu al nesiguranţei şi al suspiciunii.
Aşadar, presei îi revine o imensă răspundere morală prin orientarea pe care o dă opiniei publice sau pe care încearcă să o dea, prin calitatea discernământului acesteia, pe care o influenţează şi pe care o imprimă datorită politicii informaţionale adoptate. Presa rămâne un mijloc şi o cale de semnalare a valorilor, dar şi de sancţionare a derapajelor de tot felul, atât la nivelul individului, cât şi al colectivităţii umane, chiar al societăţii.
Ziarul este, fără îndoială, un bun de care individul se foloseşte ca de un instrument pentru asigurarea dimensiunii sale informaţionale. De asemenea, prin condeiele sale cele mai valoroase, ziarull are şi caută să-şi menţină şi o dimensiune ideală, o valoare estetică. Actul publicistic rămâne un demers cultural, care trebuie apărat de invazia lipsei de profesionalism, dar şi de agresiunea modei. Valoarea ziarului constă în prezentarea promptă, mozaicată, spectaculoasă, incitantă a actualităţii, a imediatului, într-un limbaj direct, nuanţat, lipsit de echivocuri. Prin fapta sa, ziarul ajută la formarea convingerilor umaniste şi, totodată, la integrarea individului în lumea sa datorită punerii lui în contact cu valorile culturale, morale, economice, politice ale timpului, ale societăţii în care trăieşte.
Astfel, în ziare, prin ziare, se nasc lumi, se cizelează sau se dăltuiesc caractere, se pot schimba, în bine sau în rău, destine omeneşti. A fi cu adevărat jurnalist, înseamnă a fi, sau a deveni “demiurg”...
Neputincios cum era la început, s-a îmbrăcat în straiele luminii şi a cules din ţarina vremurilor duse înţelepciunea de a persevera. El este cel care insistă şi caută, revine şi repetă, obstinat şi plin de speranţă, deşi labirintul cărărilor sale i-a rămas neînţeles.
A cules piatra şi a făcut-o unealtă; a îmbrăcat gândul în cuvânt şi cuvântului i-a dat putere şi prin aceasta a devenit capabil să se opună relativului şi efemerului, pentru a-şi salva condiţia şi înfrunta destinul.
Aşadar, distanţarea de relativ şi aspiraţia spre absolut au marcat trecerea de la natură la cultură, de la animalitate la umanitate. Cum se va fi petrecut concret acest salt, fără asemănare în istoria universului material, rămâne în multe privinţe încă de elucidat ştiinţific. Principal este însă de necontestat faptul că, numai atunci când şi-a ridicat ochii spre cer, omul în devenire şi-a dobândit conştiinţa de sine şi, odată cu aceasta, a început drama lui existenţială – năzuirea permanentă spre un orizont superior de realizare a condiţiei lui umane. Astfel, acest orizont superior de aspiraţii a devenit suma întrebărilor şi a răspunsurilor, a creaţiilor materiale şi spirituale ale întregii omeniri.
Informaţia a fost şi este o necesitate vitală a omului, iar nevoia de a se informa este una dintre caracteristicile distinctive ale speciei umane. Această preocupare a existat întotdeauna, dar odată cu evoluţia tehnicii, s-au înregistrat progrese remarcabile în ceea ce priveşte accesul (cantitate, viteza de obţinere, varietate) la informaţie. Omul modern este creator şi receptor de informaţie, astfel, reuşind să ţină în permanenţă legătura cu lumea exterioară şi să-şi coordoneze acţiunile, în mod optim, cu evenimentele exterioare lui.
Multitudinea canalelor de difuzare şi receptare a informaţiei a căpătat, în timp, noi dimensiuni. Cartea, presa scrisă şi, mai târziu, apariţia presei electronice au făcut ca nevoia de informaţie a omului să crească în permanenţă. Trecerea de la presa scrisă la cea radiofonică şi, ulterior la televiziune a mărit gradul de interes pentru informaţie, dar în acelaşi timp s-au mărit şi cantitatea, calitatea şi viteza de transmitere a informaţiei. În epoca modernă, viteza de transmitere şi accesul la informaţii au căpătat noi valenţe, prin perfecţionarea mijloacelor existente, dar şi prin apariţia altora. Computerizarea şi folosirea acesteia într-un sistem complex de transmitere a informaţiei au eliminat “barierele de spaţiu şi timp”.
Presa instituie, în general, un mod de cunoaştere specific. Ponderea ei în viaţa omului modern este în creştere, dat fiind faptul că majoritatea indivizilor se informează azi din ziare, de la radio şi de la televiziune. Trebuie menţionat faptul că informaţia jurnalistică nu se rezumă numai la corpusul ştirilor, al cunoştinţelor cu caracter de noutate cuprinse în textele şi imaginile publicate, ci se constituie din totalitatea semnelor şi semnificaţiilor comunicate, inclusiv prin subtextul scriiturii, prin fotografii, arhitectura publicaţiilor, intonaţia semnelor şi a cuvintelor.
În exercitarea funcţiilor ei, presa propagă valori – bunuri şi valori – idealuri, valori constituite şi valori în devenire, valori materiale şi umane, fundamentale şi derivate, le accentuează sau le diminuează preţuirea prin impresionarea raţiunii şi convingerea sensibilităţii umane.
Jurnalistica reflectă lumea aşa cum este ea, fiind ea însăşi o valoare complexă de tip informaţional, comentativ şi recreativ. Ziaristica are ca spaţiu de investigaţie cotidianul, actualitatea. La rândul său, ziaristul cercetează realitatea cu mijloace mai puţin metodice decât ale omului de ştiinţă, dar mai exacte decât ale creatorului de artă. El se dovedeşte a fi un investigator al actualităţii, un anchetator al faptului social proaspăt produs, uneori surprins chiar în devenirea lui. Observaţia jurnalistului asupra socialului se sprijină pe teorii economice, sociologice, psihologice, politologice, asociate cu propria sa experienţă de viaţă, cu darul intuiţiei cărora li se adaugă, nu de puţine ori, şi o interpretare a faptului respectiv. Pentru el, evenimentul e selectat numai dacă are valoare de interes public: o informaţie se prezintă ca o judecată de existenţă – este povestirea sau explicarea unui eveniment. Forţa de convingere a cuvântului ziaristic rezidă atât în argumentare, în logica faptelor invocate pentru susţinerea ideilor, cât şi în emoţia pe care intenţionat o stârnesc, prin substanţa dramatică, emoţională a faptului selectat şi prin limbajul afectiv care colorează expunerea.
Prin faptul că a pătruns în toate domeniile preocupărilor umane, presa a devenit unul din principalele mijloace care angrenează individul în universul informaţional ca şi în cel valoric, o modalitate specifică de cunoaştere a realităţii imediate.
Ziarul se constituie astfel într-un mijloc de favorizare a integrării sociale, într-un modelator de conştiinţe, un formator cultural şi moral, dar şi într-o “armă teribilă”, pentru că el (de altfel mass-media în totalitatea lor) este capabil să furnizeze necesarul de informaţii, să trezească interesul, să amplifice orizontul de integrare a omului în societatea în care trăieşte, să-i dezvolte gradul de instruire, să-i dezvolte cultura profesională şi pe cea generală, să-i schimbe capacitatea de percepţie şi receptare a realităţii, dar dispune de resurse, de asemenea, de a-l manipula pe receptor, de a-l plasa într-un spaţiu al nesiguranţei şi al suspiciunii.
Aşadar, presei îi revine o imensă răspundere morală prin orientarea pe care o dă opiniei publice sau pe care încearcă să o dea, prin calitatea discernământului acesteia, pe care o influenţează şi pe care o imprimă datorită politicii informaţionale adoptate. Presa rămâne un mijloc şi o cale de semnalare a valorilor, dar şi de sancţionare a derapajelor de tot felul, atât la nivelul individului, cât şi al colectivităţii umane, chiar al societăţii.
Ziarul este, fără îndoială, un bun de care individul se foloseşte ca de un instrument pentru asigurarea dimensiunii sale informaţionale. De asemenea, prin condeiele sale cele mai valoroase, ziarull are şi caută să-şi menţină şi o dimensiune ideală, o valoare estetică. Actul publicistic rămâne un demers cultural, care trebuie apărat de invazia lipsei de profesionalism, dar şi de agresiunea modei. Valoarea ziarului constă în prezentarea promptă, mozaicată, spectaculoasă, incitantă a actualităţii, a imediatului, într-un limbaj direct, nuanţat, lipsit de echivocuri. Prin fapta sa, ziarul ajută la formarea convingerilor umaniste şi, totodată, la integrarea individului în lumea sa datorită punerii lui în contact cu valorile culturale, morale, economice, politice ale timpului, ale societăţii în care trăieşte.
Astfel, în ziare, prin ziare, se nasc lumi, se cizelează sau se dăltuiesc caractere, se pot schimba, în bine sau în rău, destine omeneşti. A fi cu adevărat jurnalist, înseamnă a fi, sau a deveni “demiurg”...
Dorin Grama, Redactor-Şef, Luduşeanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu